Cronologia unei speranţe

Dr. Ing. Emil Mateiaş, purtător de cuvânt LARG (foto)

Impresii si pareri personale in FORUM

 

 

Când am primit invitaţia de a participa la prima Conferinţă a Comunităţilor Româneşti din Europa, când am citit scopul acestei conferinţe, dar mai ales când am văzut felul în care România doreşte să-şi primească oaspeţii de peste hotare, nu am stat mult pe gânduri şi am sărit în avion.

 

Făcând parte din emigraţia românească din timpul comunismului, am constatat cu emoţie că în-sfârşit, după atâţia ani de ură împotriva noastră, după speranţa din anii postdecembrişti, iată că reprezentanţii de vârf ai româniei şi-au adus aminte şi de noi. Desigur că cele 3 Simpozioane ale Românilor de pretutindeni organizate de TVR international, Primăria din Mangalia şi cu sprijinul Guvernului, precum si Simpozionul tot de la Mangalia din 2006 (de care eu şi multi ca mine hanar nu am avut), au constituit un pas important pe calea reconcilierii noastre cu Statul Român. De data aceasta însă nu era vorba de o întâlnire cu caracter estival ci de una oficială care conform progra-mului va fi organizată la nivelul cel mai înalt din Stat.

 

Este bine cunoscut faptul că românii de peste hotare, din proprie iniţiativă, din totdeauna nu au făcut altceva decât să promoveze adevărata cultură şi spiritualitate românescă, să ajute prin toate mijloacele pe români să trăiască în democraţie, să lupte pentru alinierea României în rândurile ţărilor avansate din Europa, acolo unde a fost o dată. Am fost fericit că tocmai aceste idealuri au fost în primul rând inserate în programul ambiţios al acestei Conferinţe.

 

Dar la faţa locului, toate acestea nu au fost pentru mine decât speranţe deşarte...deoarece participând la această Conferinţă am simţit acelaşi gust amar ca pe timpul desidenţei.

 

Eu cred că pentru exilul şi emigraţia românescă, şi în aceiaşi măsură pentru românii care trăiesc pe teritoriile româneşti ocupate, pentru românii din jurul ţării noastre precum şi pentru românii aflaţi la lucru în străinătate, un semn de respect pentru această „a doua românie” ar fi fost mai important de cât or ce cuvântare înflăcărată şi patetică pe care ne-au ţinut-o reprezentanţi din rândul 3 şi 4 al eşchierului celor ce conduc ţara. Mulţi din cei cu care am discutat, au comparat felul în care am fost trataţi în aceste zile în România cu felul lamentabil cu care românii au fost trataţi la Luxemburg, cu prilejul „festivităţilor” de semnare a tratatului de aderare. Eu aşi mai complecta, că a fost la fel de lamentabil ca şi refuzul domnului Emil Constantinescu de a primi ”Premiul Carol” la Aachen, făcându-ne astfel de ruşine în faţa oficialităţilor de prim rang din Germania.

 

Deci fastuosul program pe care l-am primit s-a dovedit a fi o reuşită cacialma.

 

Ideia conferinţei era: Prin asigurarea unui dialog direct al autorităţilor româneşti cu membrii marcanţi ai comunităţilor românmeşti de peste hotare se urmăreşte conştientizarea problematicii specifice şi a soluţiilor posibile în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, atât de către mediul guvernamental şi neguvernamental din România, cât şi de către comunităţile româneşti de peste hotare.

 

Pentru mine mai important decât conţinutul discursurilor, discursuri care ori cum s-au pierdut în vânt pentrucă nimeni nu le-a înregistrat deşi ele au fost la un nivel demn de o Conferinţă Europeană, deci pentru mine foarte important a fost felul cum ne „tratează” ţara, guvernanţii, preşedenţia, acum după atâta amar de timp. Eu cred ca un tratament pe măsura promisiunilor ar fi avut un efect extraordinar de pozitiv asupra tuturor categoriilor de români din afara granmiţelor ţării. Ar fi contat mult mai mult de cât cuvinte şi amabilităţi rostite în fugă şi fără convingere.

 

Dar să luăm pe rând, sistematic, derularea desfăşurării Conferinţei.

 

În Program (chiar şi în ultima variantă încă caldă de la tipărirte), se putea citi:

 

Aspect din sala de conferinta

 

10:00 – 11:20

Deschiderea lucrărilor

Dl. Călin Popescu TĂRICEANU Primul Ministru al României

Dl. Mihai-Răzvan UNGUREANU Ministrul Afacerilor Externe

Dl. Bogdan Olteanu Preşedintele Camerei Deputaţilor

Dl. Adrian IORGULESCU Ministrul Lulturii şi Cultelor

Dna. Anca Daniela BOAGIU Ministrul Integrării Europene

Dna. Anca ILINOIU Consilier prezidenţial, Preşedenţia României

Dl.  Zsolt NAGY Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei

Prea Sfinţitul Ciprian CÂMPINEANU Patriarhia Română

Dl. Mihai GHEORGHIU Secretar de Stat DRRP

 

Dar din păcate au participat doar cei subliniaţi!

Domnul Ungureanu a ţinut o frumoasă, pe uneori chiar emoţionantă prelegere adegvată ideii acestei Conferinţe. Dar lipsa celor care au acceptat să le fie numele tipărit pe invitaţie şi nu au venit, dovedeşte barometrul adevărat al interesului ţării pentru diasporă.

 

Rămaşi şi fără singurul reprezentant al Guvernului care a plecat repede să rezolve probleme seriose de ţară, a urmat :

 

11:40 – 12:45

Intervenţii ale reprezentanţilor comunităţilor româneşti:

Dl. Ion CIZMAŞ, preşedinte, Comunitatea Românilor de Serbia

D-na Eva IOVA-ŞIMON, redactor-şef „Foaia Românească”, Ungaria

Dl. Constantin TĂNASE, redactor-şef „Timpul”, Republica Moldova

Acad. Basarab NICOLESCU, Franţa

D-na Aurelia MIRIŢĂ, preşedinte, Asociaţia „Frăţia”, Italia

Dl. Miguel FONDA ŞTEFĂNESCU, preşedinte FEDROM, Spania

 

Întrucât din diaspora propriuzisă nu a fost desenat decât un singur reprezentant „marcant „ să ia cuvântul în plenul Conferinţei (cel al Franţei) mi-am arătat nedumerirea pentru acest lucru. Atunci eticheta domnului Tănase a fost aruncată de pe masă şi în locul acestuia a fost invitat, spre totala sa surprindere, domnul Săsărman, preşedintele de onoare al Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania.

Este de neconceput faptul ca din 6 reprezentanţi care trebuiau să vorbească plenului numai jumă-tate au fost din EU şi mai ales doar unul din (îmi permis sa spun) adevărata diasporă românească din Europa. Este cunoscut că această „adevărată” diasporă cuprinde exilanţi şi emigranţi care au luptat împotriva comunismului şi apoi care au devenit opozanţi ai neocomunismului românesc. Dar cei cărora încă şi acum nu le este pe plac această categorie de „români” trebuia să ştie că pârghiile cele mai pragmatice privind ideia consfătuirii la care am participat, se află totuşi în mâinile „adevăratei” diaspore.

 

Programul surpiză a continuat prin faptul că ni s-a tăiat de pe listă „Vizita ghidată a Palatului Parlamentului” eveniment aşteptat cu mare interes de participanţi.

 

Delegatia LARG

 

Apoi m-am uitat pe stirile TVR de la ora 19:00. Atunci când a apărut ştirea despre Conferinţa noastră, pe ecran era tot timpul scris: „cu jalba, la Bucureşti”. Adică prima informaţie care se transmitea în toată ţara a fost că noi am venit în România la cerşit. Şefa redacţiei de ştiri a TVR a avut cinica motivaţie, spunând că aceasta e o dovadă că presa e liberă. Seara la „Ora de Ştiri” a apărut un slogan mult mai blând: „Necazuri de Pretutindeni” (?!?). De acord că presa trebuie să fie liberă, dar dacă acesta e mesajul oficial al României privind pe românii de peste hotare, atunci raporturile noastre cu Ţara nu s-au schimbat cu nimic faţă de perioada Ceauşescu&Iliescu.

 

 Apoi seara a urmat anunţata şi mult aşteptata:

Recepţie oferită participanţilor la Conferinţă de către Primul Ministru al României – Hotel Intercontinental

care s-a transfomat ulterior în:

Recepţie oferită participanţilor la Conferinţă de către Ministrul Afacerilor Externe – Hotel Intercontinental, Sala „Balada”

Dar la recepţie nici vorbă de domnul Ungureanu. Am fost acolo, la etajul 27, copiii nimănui. Eu cred că acest lucru a fost penibil, pentrucă guvernanţii nu au înţeles că noi nu am venit la Bucu-reşti pentru mâncare sau pentru a sta într-o cameră care costă 300 euro pe noapte (eu m-am oferit să-mi plătesc camera singur, dar „ nu s-a putut”).  Covărşitoarea majoritate am venit pentru a face ceva pentru ţara noastră. Eu am spus şi în intervenţiile mele că probabil nu noi suntm cei mai re-prezentativi pentru diasporă, dar până una alta, noi suntem aici pe baza unor invitaţii nominale şi dacă nu ne apreciază pentru ceea ce am facut şi facem, cel puţin avem pretenţia să fim respectaţi.

Din păcate, singura persoană din Parlament pe care am simţit-o că e sincer alături de noi, care a fost şi la „recepţia” de mai sus, a fost domnul Corlăţeanu, fostul Secretar de Stat în Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni şi actualul vicepreşedinte al Partidului Social Demo-crat. Si dacă domnia sa şi din interes politic sa s-a apropiat de noi, înseamnă că e mai deştept de căt toţi politicieni de la guvernare care probabil nu ştiu că diaspora votează de regulă peste 70% cu partidele de centru si de centru dreapta.

 

A doua zi a fost consacrată discuţiilor pe următoarele ateliere:

Ø      “Comunităţi româneşti în statele din vecinătate şi Balcani”

Ø      “Emigraţia românească pe spaţiul european”

Ø      „Educaţie, cultură şi religie – piloni ai identităţii româneşti în context european”

Ø      „Organizarea comunităţilor româneşti în ţările de reşedinţă - parteneriatul cu autorităţile publice din România”

Ø      „Construirea de reţele / comunităţi profesionale pe spaţiul european”

Ø      „Mass -media în cadrul comunităţilor româneşti din Europa”

Întrucât s-a anunţat că „Legea privind sprijinului acordat românilor de pretutindeni” şi „Legea privind votul prin corespondenţă” se află în stare de proiect, mi-am exprimat părerea că aceste Legi, tocmai pentrucă se află în stadiu de proiect, ar fi trebuit fi dezbătute şi de participanţii la Conferinţă. În special participanţii din Europa de vest au experienţă privind votul prin corespon-denţă. Nu a fost posibil acest lucru.

 

Seara trtebuia să aibe loc:

20:00 Recepţie oferită de Preşedinţia României – Palatul Cotroceni

Dar Preşedintele era de negăsit deoarece s-a dus la Iaşi să sărute moaştele Sfintei Parascheva, care deşi nu este româncă,  a sperat că de la ea va primi mai mare ajutor ca de la milioanele de români din afara frontierelor ţării.

Astfel programul a fost urgent modificat şi s-a efectuat o vizită la Patriarhia Română. Acolo, după ce am fost introduşi în vechea sala a parlamantului (acum cedată Patriarhiei) a venit şi Prea Ferici-tul Părinte. Urcat pe podium, s-a uitat la noi si s-a interesat cine or mai fi şi ăştia. Întrucât „repre-zentantul" Ministerului de Externe a fost ghidul nostru de autobus (alt reprezentant pe aproape nici vorbă !) care nici el nu ştia prea bine despre ce e vorba, Episcopul Ciprian Câmpineanu a luat curajos cuvântul şi a explicat cine mai suntem şi noi. Prea Fericitul Teoctist s-a orientat repede la situaţie şi a ţinut o cuvântare foarte frumoasă. După ce delegaţii s-au fotografit cu Patriarhul României, au plecat care încotro să sărbătorească care pe unde apucă Recepţia Preşedintului. ( Foto: Premierul Tăriceanu)

 

In a treia zi a avut loc prezentarea concluziilor şi rezoluţiilor atelierelor. Domnul Răzvan Ungureanu trebuia să ţină cuvântul de închidere. El nu era însă la conferinţă deorece fusese şi el (ca de altfel mai toate vârfurile politicienilor români) la sărutarea Sfintelor Moaşte a Precuvioasei Parascheva. Dar pe când domnul Mihai Gheorghiu se pregătea (in disperare de cauză) să ţină cuvântarea de închidere, iată că apare în uşă Primul Ministru. Luminat la faţă, domnul Gheorghiu a trimis pe cineva la scunele din spatele sălii pentru a depista unde este eticheta cu numele Primului Ministru, etichetă care în cursul celor trei zile, mereu apărea şi dispărea de pe masă. Eticheta fiind găsită, domnul Tăriceanu şi-a început cuvântul de închidere încercând să tragă concluziile la ceva care nu ştia cum s-a desfăşurat. Cu toate acestea, Domnia Sa a fost singurul vorbitor din cele trei zile de vorbărie care s-a referit la tema pentru care ne-am adunat de prin colţurile Europei: Integrarea şi aportul noastru la înşurubarea cât mai trainică a României, în inima comunităţilor europene, acolo unde de întotdeauna i-a fost locul.

 

După amiaza s-a vizitat „Expoziţia Brâncuşi” iar seara s-a oferit în mod frstiv premiul „Dimitrie Cantemir” (in lipsă) doamnei Monica Lovinescu de la Paris.

 

Deşi este greu să mulţumeşti pe toată lumea, totuşi felul în care s-au trimis invitaţiile a fost pentru mine cel puţin bizar. Astfel că societăţi foarte importante din Germania (şi desgur că şi din alte ţări) nu au primit invitaţie iar din alte societăţi au primit invitaţie mai multe persoane. Iată numărul participanţilor repartizaţi pe ţări:

 

Participanţi diasporă: 112 persoane

Belgia	5
Franţa	19
Luxemburg	3
Portugalia	4
Spania	16
Cipru	7
Grecia	7
Israel	2
Turcia	3
Danemarca	3
Finlanda	1
Norvegia	2
Suedia	2
Austria	2
Elveţia	3
Germania	13
Irlanda	1
Marea Britanie	12
Olanda	1
Italia	9

 

Participanţi din ţările din jurul României: 77 Persoane

 

Republica Moldova      36

Ucraina                      11

Albania                        7

 

Bulgaria                       1

Macedonia                   1

Serbia                         7

 

Ungaria                        9

Rusia                           2

Kazahstan                    3