Ce este si ce nu este LARG?

Pe marginea discuţiilor despre ce este şi ce nu este Liga Asociaţiilor Româno-Germane din Germania -

Constituită la 16 noiembrie 2002, Liga Asociaţiilor Româno-Germane din Germania (LARG) şi-a orientat eforturile, într-o primă etapă, spre reglementarea aspectelor organizatorice şi juridice (elaborarea statutului LARG şi a regulamentului de funcţionare a comitetului de conducere, înscrierea în Registrul Asociaţiilor, certificarea caracterului de organizaţie non-profit, înfiinţarea unui cont bancar), paralel cu continuarea dialogului constructiv cu reprezentanţi ai acelor asociaţii româneşti care încă n-au aderat la LARG, precum şi cu conaţionali din localităţi unde deocamdată nu există asemenea asociaţii. Pe parcursul acestui dialog au fost formulate, pe lângă o serie de sugestii binevenite, unele observaţii referitoare la statutul şi la activitatea Ligii, observaţii asupra cărora considerăm oportun ca, în pregătirea Primei Întâlniri a Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, să ne expunem cu toată claritatea punctul vedere.

Din capul locului, trebuie spus că, uneori, aderarea la Ligă este condiţionată de acceptarea unor cereri concrete de modificare a statutului LARG. Lăsând la o parte faptul că pe asemenea poziţii se situează chiar şi asociaţii care, deşi invitate de la bun început, n-au participat la elaborarea iniţială a statutului, ar fi de subliniat că textul actual al acestui document fundamental nu este nicidecum rodul unei inspiraţii de moment sau al unui taifas la o halbă de bere. El reprezintă rezultatul unui proces laborios, pe parcursul căruia au fost puse de acord poziţiile nu întotdeauna convergente ale reprezentanţilor celor opt asociaţii fondatoare şi au fost soluţionate pozitiv obiecţiile autorităţilor de resort (Amtsgericht, Finanzamt, Kreisverwaltungsreferat), puse să vegheze la respectarea cadrului legal de funcţionare a asociaţiilor în Germania. O dificultate în plus a acestui proces este datorată caracterului de organizaţie-umbrelă (Dachverband) al Ligii, adică de faptul că membrii ei sunt la rândul lor asociaţii, persoane juridice, iar nu persoane fizice. Desigur, statutul LARG nu este nici perfect, nici imuabil, el poate fi modificat în cazuri bine justificate. Dar se uită uneori că la orice modificare a statutului trebuie reiterat tot acest proces, de la aprobarea de către Adunarea Generală (cu o majoritate de cel puţin două treimi, conform prevederilor statutului) şi până la confirmarea necesară din partea autorităţilor mai sus citate. Aşa stând lucrurile, orice propunere de modificare trebuie cântărită cu toată seriozitatea şi răspunderea, mai înainte de a fi pus în mişcare un asemenea lanţ de operaţii cronofage. În orice caz, propunerile de modificare a statutului au şanse mai bune de a fi luate în discuţie dacă vin din partea unor asociaţii-membre ale Ligii, adică după aderare, decât atunci când sunt formulate drept condiţie prealabilă a unei aderări pentru care îndeobşte nu există nici un fel de garanţie. Dar să vedem, totuşi, ce fel de modificări ale statutului au fost cerute.

Una dintre prevederile în jurul căreia se poartă discuţii aprinse este cea referitoare la neutralitatea politică: caracterul obştesc al Ligii exclude activitatea politică, se precizează la punctul 2.2 al statutului. Aici trebuie diferenţiat între activitatea LARG, la care statutul se referă în mod explicit, şi activitatea fiecăreia dintre asociaţiile membre, pentru care această prevedere nu are nici o relevanţă – tot aşa cum dintr-o asociaţie a popicarilor, să zicem, care nu-şi propune nici ea să facă politică, pot face parte persoane foarte active în unul sau altul dintre partidele politice. Atâta doar că, atunci când se adună la clubul asociaţiei ca să joace popice, membrii sunt ţinuţi să nu facă agitaţie politică. Pe de altă parte, este greu de definit limita dintre o luare de atitudine civică sau pur umanitară şi gestul cu semnificaţie politică. Se ştie că o preocupare majoră de pe agenda unora dintre asociaţiile româneşti este tocmai iniţierea de apeluri publice prin care se ia atitudine faţă de aspecte socotite îngrijorătoare, de cele mai multe ori în legătură cu activitatea socială, economică şi politică din România.

Unele dintre asociaţiile care iniţiază sau sprijină astfel de apeluri sunt membre ale LARG, altele nu: apartenenţa la Ligă nu aduce, prin urmare, nici o restricţie în această privinţă. Totuşi, ni se cere, ca premisă a aderării, ca acest gen de acţiuni să capete girul LARG, ba mai mult, ca sprijinirea lor să capete o certificare chiar prin statut. Dacă însă Liga nu se opune ca una sau alta dintre asociaţiile membre să participe la asemenea acţiuni, ea nici nu le poate sprijini fără riscul de a veni în contradicţie cu prezumpţia de neutralitate politică şi de a-şi pierde astfel nu numai credibilitatea, ci şi caracterul de organizaţie cu caracter obştesc, favorizată fiscal.

În plus, ar exista pericolul real ca asociaţiile-membre care nu sunt dispuse să se angajeze în acţiuni cu tentă politică, nemulţumite de asemenea compromisuri, să părăsească Liga.

Unii vor spune că a nu face politică este tot un fel de politică. Dincolo însă de asemenea sofisme, noi credem că o organizaţie-umbrelă, care îşi propune să reunească toate asociaţiile româneşti şi să devină astfel un for reprezentativ pentru ansamblul comunităţilor româneşti din Germania, trebuie să pună accentul pe ceea ce au ele comun, pe ceea ce le uneşte – adică pe identitatea noastră culturală – iar nu pe opţiunile politice, care, cum bine se ştie, mai cu seamă în cazul comunităţilor româneşti, nu fac decât să polarizeze şi să dezbine.

Este de subliniat, totodată, că, spre deosebire de organizaţiile de tip ierarhic, centralist, o organizaţie de tip umbrelă (cu alte cuvinte, de tip reţea), cum este LARG, nu are menirea să dea directive, sau să impună asociaţiilor-membre principii sau acţiuni, intrând în conflict cu deplina autonomie şi cu propriile ţeluri ale acestora. Organizarea de activităţi şi acţiuni comune a asociaţiilor-membre este mijlocită de către Ligă exclusiv pe baza opţiunii libere a fiecăreia în parte.

La polul opus se situează o altă cerere care ne-a fost adresată, aceea de a prevedea prin statut obligativitatea adoptării hotărârilor importante prin votul unanim al delegaţilor asociaţiilor-membre. O asemenea prevedere ar echivala cu a acorda fiecăreia un drept de veto, sau, altfel spus, posibilitatea de a bloca orice decizie, ceea ce ar risca să paralizeze pur şi simplu activitatea Ligii. Exigenţele maxime formulate în Germania prin legile care fixează cadrul general al funcţionării asociaţiilor (Vereinsrecht) – de pildă, atunci când este vorba de modificarea statutului – se opresc la nivelul unei majorităţi de două treimi din voturi (prevedere preluată şi în statutul LARG). Trebuie spus că, altfel decât de pildă în cazul Uniunii Europene, unde prin cerinţa de adoptare în unanimitate a deciziilor majore se urmăreşte ocrotirea unor interese vitale ale naţiunilor (dar se ştie că, din motive bine întemeiate, în Constituţia aflată în pregătire a U.E. se prevede o restrângere a ariei de aplicare a votului unanim), hotărârile Ligii nu au nici pe departe implicaţii atât de grave asupra existenţei şi activităţii asociaţiilor-membre, încât votul unanim să fie justificat.

Desigur, realizarea unui consens deplin asupra temelor puse în discuţie are un efect benefic asupra coeziunii oricărei organizaţii – şi ar fi de amintit că principalele hotărâri de până acum atât ale Adunării Generale cât şi ale Comitetului de Conducere al LARG au fost adoptate, într-adevăr, în unanimitate. Dar a impune prin statut obligativitatea votului unanim, cu tot riscul pe care o asemenea prevedere îl implică, ar fi un semn de pierdere a simţului realităţii.

Mai suntem confruntaţi, din păcate, pe lângă asemenea cereri, şi cu afirmaţii lipsite de orice temei la adresa activităţii şi a orientării generale a Ligii. Strădania noastră de a păstra o atitudine neutră este răstălmăcită şi ni se aduce, pe faţă sau voalat, învinuirea că, în realitate, am favoriza în acest fel actuala conducere politică a României. Dar rostul LARG nu este de a se erija într-un soi de instanţă morală supremă a scenei politice româneşti, de a dojeni electoratul român pentru rezulatele alegerilor parlamentare, sau de a critica măsurile adoptate de guvern. A întreţine relaţii normale cu autorităţile de la Bucureşti, cu reprezentanţii unui guvern ales pe cale democratică, este la fel de puţin un semn că am simpatiza cu Partidul Social Democrat şi cu liderii lui, pe cât ar fi strădania noastră declarată de a lega contacte cu autorităţile federale germane un semn de afinitate cu politica guvernului Schröder-Fischer.

În treacăt fie spus, cei care ne fac astfel de reproşuri se grăbesc să sublinieze că, la rândul lor, au relaţii excelente cu autorităţile române. În ce ne priveşte, noi considerăm că este în folosul comunităţilor româneşti din Germania ca Liga să solicite şi să obţină sprijinul reprezentanţilor oficiali ai României, indiferent de culoarea şi orientarea politică a partidului sau a coaliţiei gevernamentale, în vederea realizării unor proiecte de interes comun. Iar interesul comun există, pentru că refuzul asimilării şi, dimpotrivă, păstrarea peste generaţii a identităţii culturale a conaţionalilor noştri, în procesul integrării lor în societatea ţării de adopţie – obiectiv primordial al LARG – constituie fără îndoială un interes major şi peren al naţiunii române.

Uneori se pune la îndoială folosul aderării asociaţiilor la LARG, afirmându-se chiar că Liga nu ar face nimic, că nu ar avea nici un fel de activitate. Dar activitatea Ligii este, în primul rând şi înainte de toate, suma activităţii asociaţiilor-membre. Există desigur un nivel secund al activităţii, cel datorită căruia, şi în acest caz, întregul reprezintă mai mult decât suma părţilor componente.
Dar cine se aşteaptă ca Liga să aibă acelaşi fel de activitate ca şi asociaţiile-membre, să intre adică într-un soi de competiţie voioasă cu ele, acela pare să nu fi înţeles rostul LARG.

Rostul Ligii nu este de a face, mai bine şi cu mai mult elan, ceea ce fac oricum asociaţiile-membre, ci tocmai de a face ceea ce nu fac ele, ceea ce ele nu pot şi n-au cum să facă.

Să înlesnească, de pildă, comunicarea dintre acestea, precum şi o informare cât mai largă – obiective urmărite cu consecvenţă prin organizarea portalului pe internet (http://larg.de), prin schimbul intens de mesaje, prin pregătirea aflată în curs a unui buletin electronic de ştiri, prin stabilirea şi menţinerea de contacte cu agenţiile şi organele de presă.

Să iniţieze acţiuni comune, cum este cazul cursurilor de limbă română, de istorie şi geografie a României, inaugurate recent la München, al organizării unor mese rotunde precum cea din luna mai, de la Sandplaken, sau al participării la tradiţionalul pelerinaj de la Sultzmatt.

Să stimuleze întemeierea de noi asociaţii, în zone şi localităţi unde există comunităţi româneşti mai puţin organizate, aşa cum s-a procedat recent la Heilbronn. Să grupeze aşadar comunităţile româneşti din Germania într-o reţea unitară (ceea ce alte etnii de aici au izbutit de mult!), constituindu-se astfel într-un for care ar avea menirea şi căderea să reprezinte aceste comunităţi faţă de autorităţile gemane, faţă de autorităţile române, faţă de societatea civilă din ambele ţări, faţă de organizaţii similare, pe plan local şi internaţional, menire şi cădere mult peste puterile şi competenţa fiecărei asociaţii-membre luate în parte.

Pe acest drum, LARG a făcut deja paşi importanţi, unul dintre ei fiind tocmai organizarea, împreună cu Forumul Germano-Român, a Primei Întâlniri a Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, programate să aibă loc la Berlin, pe 22 noiembrie 2003.

Pentru a deveni un for cu adevărat reprezentativ, Liga trebuie să justifice pas cu pas încrederea asociaţiilor- membre şi, în plus, să o câştige pe aceea a asociaţiilor rămase încă în expectativă. Aici se ascund piedicile cele mai îndărătnice pe calea realizării unei unităţi durabile.

Neîncrederea, teama, suspiciunile sunt urmarea nefastă a deceniilor de dezbinare promovată la rang de politică de stat, prin metode mergând de la infiltrarea cu agenţi acoperiţi la suprimarea fizică, de la cumpărarea conştiinţelor la răspândirea de zvonuri şi calomnii. Perpetuarea acestei adevărate psihoze după atâţia ani de la prăbuşirea dictaturii ceauşiste este una dintre moştenirile otrăvite prin care fantoma Securităţii pare a fi pe cale să câştige o revanşă târzie.

Din păcate, duhul zâzaniei pare să-i fi învrăjbit până şi pe slujitorii Bisericii, de la care ar fi fost de aşteptat, dimpotrivă, să pornească îndemnul unirii. Întrebarea este dacă ne vom resemna să purtăm mai departe, ca pe un blestem, spre satisfacţia nemeritată a unor spectre de odioasă amintire, acest balast insidios, sau dacă vom găsi puterea să ne descotorosim de el şi, privindu-ne cu seninătate, să ne acordăm reciproc clauza onestităţii, a cinstei şi a bunăcredinţei.

Dincolo însă de învingerea acestui afurisit obstacol, ceea ce îi mai face poate pe unii să ezite este faptul că aderarea la un asemenea for presupune şi o renunţare.

Devenind membră a Ligii, fiecare asociaţie delegă implicit o parte a propriei funcţii de reprezentare. Tocmai pe această renunţare necesară se întemeiază caracterul reprezentativ al oricărei organizaţii-umbrelă. Regăsim aici, redusă la scară, cunoscuta dilemă a statelor membre ale Uniunii Europene, puse şi ele în situaţia de a renunţa la unele atribute ale suveranităţii naţionale. Dar, ca şi în cazul U.E., pierderea este compensată prin potenţarea rezultată din însumarea acelor câtimi cu care fiecare asociaţie-membră contribuie la suma de reprezentativitate a Ligii.

Numai o organizaţie care vorbeşte în mod îndreptăţit în numele comunităţilor româneşti poate aborda la nivel federal chestiunile de interes major ale acestora – spre exemplu, sprijinirea de către stat a eforturilor de păstrare a identităţii culturale, sau reglementarea oficială a statutului de minoritate etnică.

O cunoscută zicală afirmă că puterea stă în unire: în numele cauzei noastre comune, să ne învingem temeri şi orgolii – şi să dăm mână cu mână!

Dr.Arh. Gheorghe Săsărman
Preşedintele LARG 2002-2004
München, 12 octombrie 2003