Comunicat de presă

In urma articolului "Ce se întâmplă cu Liga LARG"

Domnul Alexandru Drăghici, editor responsabil al site-ului www.rom2.de, a publicat zilele trecute pe acel site, sub titlul Ce se intampla cu liga LARG?, un articol critic la adresa Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania. Cum noi considerăm din capul locului că orice critică bineintenţionată ne poate ajuta în strădania de a ne îmbunătăţi activitatea, am analizat observaţiile formulate de către autor, pentru ca, în măsura în care ele se dovedesc întemeiate, să le luăm în considerare. Pentru o corectă informare a publicului, ne vedem însă nevoiţi să facem unele întregiri şi precizări.

Contrar celor afirmate în articol, unde se pretinde că Liga noastră ar fi lipsit la evenimentul istoric al semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, LARG a fost prezentă – şi anume, prin persoana secretarei comitetului de conducere, doamna Maria Eleonora Kasalicky, care a acordat cu acel prilej, în calitatea ei oficială, un interviu difuzat de postul TVR Internaţional. Prin urmare, autorul articolului fie nu-şi aminteşte că a întâlnit-o acolo pe secretara Ligii (cu care de altfel a şi stat de vorbă), fie a uitat că ea face parte din conducerea LARG – caz ciudat de amnezie, având în vedere că până în luna februarie, când şi-a prezentat în mod cu totul surprinzător demisia, a fost el însuşi membru al comitetului de conducere al Ligii. Există şi o a treia posibilitate, pe care însă ne e jenă s-o numim.

La fel de ciudată ne pare neputinţa declarată a autorului de a găsi contraargumente faţă de afirmaţia defăimătoare după care LARG ar exista doar pe hârtie – asta la numai câteva fraze după ce el însuşi evocă (încercând să le minimalizeze însemnătatea) cele două Întâlniri Anuale ale Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, evenimente de anvergură, cu un puternic răsunet, organizate din iniţiativa LARG şi onorate de o prezenţă prestigioasă. Cât despre o pretinsă lipsă de transparenţă în activitatea Ligii şi a comitetului de conducere, fiind întru totul de acord că o publicitate mai susţinută ar fi într-adevăr de folos, menţionăm totuşi că în statutul asociaţiilor obşteşti nu există nici o prevedere referitoare la vreo cerinţă de informare a altcuiva decât a propriilor membri. Ne întrebăm aşadar cu ce drept şi în numele cui reclamă autorul mai multă transparenţă, cu argumentul că nu s-ar şti de câte ori se întruneşte comitetul de conducere.

Acuzaţia centrală, categorică, rostită cu emfaza unui tribun suprem, este că LARG n-ar face nimic pentru asociaţiile membre, ceea ce, în opinia autorului (şi, pare-se, spre bucuria lui), ar putea avea drept urmare ca actualii membri să părăsească Liga. Desigur, fiecare asociaţie membră a LARG este liberă să decidă singură dacă doreşte sau nu să rămână în continuare în cadrul Ligii, aşa cum singură a decis şi în privinţa aderării. Dar constatăm, cu mult regret, că ceea ce e limpede pentru mulţi dintre cei grupaţi în asociaţiile membre, chiar dacă nu fiecare a avut privilegiul de a face parte din gremiul executiv al Ligii, fostul nostru coleg nu pare să fi înţeles nici până astăzi. Anume, în primul rând, faptul că activitatea Ligii este suma activităţii tuturor asociaţiilor membre, şi nu doar a comitetului de conducere. Şi în al doilea rând, faptul extrem de important că rostul esenţial al Ligii, ca organizaţie-umbrelă, nu este de a oferi asociaţiilor membre nişte servicii, cum rezultă din argumentaţia autorului, ci de a reprezenta comunităţile româneşti în dialogul necesar cu autorităţile germane, cu cele din România, cu organizaţiile altor etnii din Germania, cu organizaţiile româneşti similare din alte ţări. O funcţie reprezentativă aşadar, pe care fiecare asociaţie locală în parte, membră sau nemebră a Ligii, nu are cum să o reclame pentru sine. Un mod de reprezentare care funcţionează în cazul altor grupuri etnice din Germania, şi care a dus – pornind şi de la experienţa LARG – la rezultate pozitive în strădaniile de a se organiza ale românilor din Spania, Italia, Canada.

Bineînţeles că se poate face mai mult pentru o mai eficientă informare şi intermediere între asociaţiile membre, iar comitetul de conducere al Ligii are datoria să-şi sporească eforturile şi în această direcţie. Ar fi desigur de dorit şi ca Liga să ajungă în situaţia fericită de a dispune de fonduri, pe care să le împartă asociaţiilor membre, ca modalitate foarte concretă de a sprijini proiectele acestora. Dar de unde oare s-ar putea obţine asemenea fonduri? Din cotizaţia anuală – 60 de Euro, în prezent, de fiecare asociaţie membră? Evident că nu, iar mărirea cotizaţiei n-ar avea mult sens, căci nu se pune nicidecum problema redistribuirii puţinilor bani de care dispun asociaţiile membre. Din donaţiile unor sponsori? Experienţa celor aproape trei ani de existenţă a Ligii îndreptăţeşte puţine speranţe la acest capitol, chiar dacă şi aici e loc de mai bine. Pe de altă parte, se ştie că asociaţiile membre recurg şi ele la sprijnul unor sponsori, şi ar fi inutil ca Liga să intre pe acest plan în concurenţă cu ele, numai ca să adune fonduri pe care mai apoi să le distribuie tot lor.

Singura sursă potenţială de sprijin consistent, inclusiv financiar, este legată nemijlocit de demersurile pe care LARG le-ar putea întreprinde pe lângă guvernul federal şi pe lângă autorităţile din ţară, în numele comunităţilor româneşti din Germania. Or, atâta vreme cât, din păcate, un număr de asociaţii continuă să rămână în afara Ligii, lipsind-o de şansa de a vorbi cu îndreptăţire în numele tuturor românilor de aici, nerecunoscându-i adică tocmai această esenţială funcţie reprezentativă, eficienţa unor asemenea demersuri este, aşa cum s-a putut constata şi până acum, neglijabilă. Nu o pretinsă lipsă de transparenţă sau de activitate a comitetului de conducere e vinovată pentru neputinţa actuală de a satisface permanenta nevoie de fonduri a asociaţiilor, aşa cum susţine autorul, ci neînţelegerea acestui deziderat central, teama ridicolă şi nejustificată a unora că aderarea la LARG le-ar afecta în vreun fel independenţa, de fapt un pretext pentru refuzul de a delega funcţia de reprezentare în favoarea unei organizaţii-umbrelă. Un pretext străveziu, îndărătul căruia se ascund ambiţia şi orgoliul, puse mai presus de ideea nobilă a unităţii de acţiune a comunităţilor româneşti. Culmea este că tocmai cei care fac astfel imposibil de atins foloasele necesarei unităţi, acuzând totodată Liga că ar încerca să se erijeze într-un reprezentant al tuturor românilor din Germania (ceea ce noi nu am afirmat niciodată), sunt în acelaşi timp şi cei mai vehemenţi în a declara că aderarea la LARG nu le-ar aduce nici un folos. O logică cu adevărat zdrobitoare!

Ar fi fost oare mai bine ca Liga să nu existe, ca ea să nici nu fi fost întemeiată? Există oare la români o fatalitate a dezbinării perpetue? În ultimă instanţă, vom avea exact ceea ce merităm. Se uită totuşi prea des că activitatea închinată binelui obştesc a membrilor comitetului de conducere al LARG, precum şi ai conducerilor asociaţiilor membre, cu toate cusurile ei, se desfăşoară pe baza unui angajament voluntar, în limitele şi pe socoteala timpului liber, a energiei şi nu o dată a portmoneului propriu. Pentru noi rămân de nepătruns motivele reale care l-au determinat pe fostul nostru coleg să se lanseze într-un rechizitoriu sterp – tocmai el, care cunoaşte atât bine, dintr-o experienţă comună, situaţia dată, şi mai ales acum, după ce a dat, cum se spune, bir cu fugiţii. Cu oricâtă bunăvoinţă am căuta printre rândurile lui dorinţa sinceră de a ne veni în ajutor, ceea ce ne rămâne până la urmă este, spre marele nostru regret, o adâncă mâhnire.

Comitetul de conducere al Ligii Asociaţiilor Româneşti din Germania

LARG