La moartea Msgr. Octavian Barlea
Carmen Pompey
 

Articol primit prin intermediul domnului Virgil Petala, purtator de cuvant al LARG

Ne-a parasit Monsegnorul nostru - Prelat Dr.Dr. Octavian Barlea. Pleaca dintre noi odata cu Sfintul Parinte - Papa Ioan Paul al doilea – parca pentru a nu-l lasa pe acesta din urma singur; pentru a-l insoti in drumul spre vesnicie.
Slujitorul Bisericii noastre Romane Unite cu Roma ne indoliaza inca o data sufletele - in acest timp in care asteptam Invierea.

De obicei Monsegnorul Barlea, cind nu ne lua cu el, pleca tot acolo unde “duc toate drumurile”: la Roma, la Vatican. Pleca sa faca cercetari in arhivele Vaticanului. Il interesa orice document referitor la Romania, la Unirea cu Roma, la istoria romanilor.

Reamintim ca Unirea Bisericii romane din Transilvania cu Biserica Romei s-a facut prin sinodul din 7 octombrie 1698 - deci in urma cu 307 ani.

In 1952 Msgr. Octavian Barlea, in cartea sa intitulata ” Biserica Romana Unita - Doua sute cinci zeci de ani de istorie”, capitolul “Vaticanul si Romania”, scria:

“ De la Unirea Transilvaniei cu Romania in 1918, Sf. Scaun a avut fata de poporul roman o continua atitudine de generozitate. Sfintul Parinte Benedict XV a dat Romaniei biserica din Piazza delle Coppelle din Roma . Apoi, distribuind ajutoare pentru copiii din Europa, a onorat Romania cu bani (...), din cari o parte din suma (…) a fost incredintata Doamnei Averescu pentru invalizii de razboi. De la acelasi Sf. Parinte, de Pasti, in 1921, Mitropolitul Suciu a primit bani (…) pentru orfelinat, bani din care s-a cumparat castelul din Obreja. Tot atunci acelasi Sfint Parinte (mecenate) a destinat o suma frumoasa (…) pentru un colegiu roman la Roma, si alta suma (…) pentru seminaristii (alumni) romani.

Monsegnorul continua: “ Darniciei Papei Pius al XI, decedat in 1939, i se datoreste Scoala normala de baieti din Blaj. De la dinsul au venit apoi in 1926 milioane grele pentru Institutul recunostintei din Blaj. Catedrala Schimbarii la fata din Cluj, resedinta episcopeasca de acolo si averea Minorotilor sint tot din generozitatea dinsului.
Tot de la acest Sfint Parinte avem Colegiul roman din Roma, pe care el l-a construit...
Aceste ctitorii, si indeosebi ultima, il aseaza pe Pius al XI-lea printre marii binefacatori ai Natiunii Romane. Nutrind o vie simpatie pentru romani, in 1938 a lasat sa fie executate copii de pe columna lui Traian, pe care le-a asezat in gradinile vaticane, si a pus ca printr-o inscriptie sa se indice importanta ce-o au pentru poporul roman. Iar cu ocazia pelerinajului din 1936 a spus: ” Ne face bucurie ori de cite ori putem vedea Romani. Dupa cum arata si numele vostru: Romani - Romani intre tara voastra si Roma sunt legaturi vechi, nepieritoare. Cetatea eterna e leaganul nationalitatii si credintei religioase a Romanilor. Cind au plecat ostasii lui Traian…sa cucereasca Dacia si sa o aduca la lumina istoriei, odata cu ei au plecat si cei dintii crestini in Romania de astazi. De aceea suntem incredintati ca voi inca ati venit sa venerati nu numai monumentele originei voastre glorioase, ci sa va inchinati si amintirii Sfintului Petru care nu poate fi inlaturat din traditiile si din viata neamului vostru. In aceste privinte nadejdi indreptatite ne da prezenta unui numar din ce in ce mai frumos de tineri in Colegiul nostru si al vostru” – inchei citatul

Monsegnorul Barlea, trecut prin acest Colegiu roman de la Roma, a ramas fidel Vaticanului - iar Romaniei i-a ramas fidel si petrecind poate ani de zile in arhivele Vaticanului, in cautarea documentelor referitoare la tara noastra – Romania; la legaturile Vaticanului cu Romania; la istoria Bisericii Romane: Biserica apostoleasca si catolica in care, cu smerenie, intram sa ne rugam Domnului.
Iata unul din raspunsurile la posibila intrebare pe care si-o puneau unii dintre noi: oare cu ce se mai ocupa Monsegnorul?


Al doilea raspuns la aceasta intrebare: Monsegnorul scria carti. Talmacea pentru noi scrieri sfinte, aproape obsedat de faptul ca am fost, multi dintre noi, privati de cultura religioasa.
Ultimul astfel de dar binecuvintat ni l-a facut odata cu implinirea virstei de 90 de ani: Spre indrumare religioasa pentru romani – Dumnezeiasca si Sfinta liturghie a Sfintilor Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare si Grigorie Dialogul – prezentata de Msgr. Octavian Barlea.

Aceasta prezentare incepe cu “Pregatirea Preotului spre Sfinta Liturghie”. Citez din nou:

“Cind va vrea Preotul
Sa savirsesca dumnezeiasca Liturghie
E dator mai inainte
Sa fie marturisit
Si impacat cu toti,
sa nu aiba nimic asupra cuiva,
sa-si pazeasca, dupa puteri,
inima de ginduri rele,
sa se conteneasca de cu seara
si sa privegheze pina la Liturghie”

Asa era Monsegnorul nostru. Asa ne primea la slujba.

Inafara de carti, prezentari, referate, articole, Monsegnorul mai scria inca ceva: CORESPONDENTA. Scria scrisori.
Era in legatura cu preotii romani-uniti imprastiati in lumea intreaga. Schimba cu ei impresii, experiente, ginduri de trecut, prezent si viitor. Pentru ca Monsegnorul era convins de un lucru, si-l citez din nou din Prefata la istoria “Bisericii Romane Unite”, aparuta in 1952:

“Cartea de fata, scrisa in colaborare de citiva preoti romani uniti, aflatori in aceste imprejurari tragice in strainatate, vrea sa fie o prezentare sintetica si obiectiva a istoriei Bisericii romane unite.
Gindul scrierii ei s-a infiripat pe cind in Romania erau timpuri grele pentru Biserica romana unita si a fost dusa la indeplinire in vreme ce acasa membri acestei biserici, in frunte cu Episcopii lor, erau inchisi si chinuiti pentru Hristos. Cum e firesc deci, ea poarta in sine marturia solidaritatii celor de dincoace de Cortina de fier cu cei ramasi dincolo, exprimata asa dupa cum imprejurarile au cerut-o:
caci pe cind cei din Romania, indurind persecutii AU FACUT ISTORIE, aici, in libertate, S-A SCRIS ISTORIE;
Pe cind acolo, prin suferinte, s-au pus noi si mai profunde temelii Credintei si Bisericii din viitor, aici, prin schitarea celor 250 de ani de istorie in slujba lui Dumnezeu si a neamului, s-a cautat sa se INCHEIE TRECUTUL Bisericii Unite, avind convingerea ca incercarile de acum marcheaza atit inceputul unei epoci din istoria acestei Biserici, cit si renasterea ei la o noua viata care, deocamdata, ne este necunoscuta”- am incheiat citatul. Sau mai bine spus CREDO-ul Monsegnorului nostru. Acest Monsegnor care, pe linga faptul ca ne-a pastorit sufletele, a facut si ISTORIE.
Monsegnorul Barlea, venit din Muntii Apuseni,ducea cu el si mult DOR: dorul de mama – care o data, poate singura data cind l-a mai revazut, incurcata in fata fiului ajuns mare invatat, i-a daruit un fular de lina impletit de ea. Ducea si dorul fratelui – Ovidiu Barlea, marele folclorist roman. Ducea dorul Apusenilor. Ducea cu el marele dor de tara.
Cindva, odata,am indraznit sa-i spun Monsegnorului: Monsegnore, “nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei”. Monsegnorul mi-a raspuns cu un gest tipic lui. Acest gest, aceasta ridicare a miinilor spre cer, l-am tradus prin “Faca-se voia Domnului!”

Monsegnorul ne-a pregatit de multa vreme pentru aceasta despartire: la slujbe statea in altar, tot mai fragil, rugindu-se tot mai in soapta..
Ii multumim acum pentru tot ce a facut pentru noi. Si-l rugam sa vegheze de acolo, de sus, asupra sufletelor noastre.
“Faca-se voia Domnului!” – Monsegnore. Odihniti-va in Pace si in Vesnica Pomenire.

Carmen Pompey
8 Aprilie 2005